Nici macar telefonul nu pot sa il urasc.

Nici diminetile astea de decembrie si becul de afara care dimineata se observa,insistent.

Ora de fizica sau cea de engleza trece asa de usor cand telefonul se aprinde incetisor pe banca si brusc iti vad zambetul.

Incep sa zambesc si eu, si o iau din loc,cum fac in fiecare zi.

Cand ceasul suna,nu pot sa zic nici macar : "Vai,e iar dimineata!"Pentru ca in fiecare dimineata cantecul nostru ma alinta,ma trezeste si ma ia usor in brate asa cum ai face si tu daca ai fii aici...

Locurile in care am fost,in care m-ai privit,m-ai privit in ochi si mi-ai spus ca ma iubesti mi se par pustii,iar cuvintele spuse de altii imi par inutile.

Atunci cand probleme sunt multe si grele,incerc sa evadez.Ma retrag pe banca noastra,privesc la barca miscatoare,ma uit la luna si la luminile caselor de apa ce se reflectau pe linia neagra de apa.

Ma retrag in bratele tale,zambetele,saruturile,privirile,degete,mainile,buzele,pielea,iarba...

...in tine.